horia domnariu’s blog

In Goa, unde localnicii sunt obisnuiti sa castige mult cu turistii, negocierile pentru un produs presupun mai multe etape. Indiferent ca e dimineata, seara, sambata, duminica, sarbatoare, esti anuntat de la inceput ca ai parte de un discount pentru special hour/special day.  La pretul avansat de vanzator, tu oferi un pret de obicei de cel putin 2 ori mai mic. Bineinteles ca vanzatorul va spune ca e  ofensat de oferta si-ti va cere a better price. Daca tu mai urci dar nu suficient, va cere the best price you can offer. In fine, daca inca nu s-a ajuns la un acord, in etapa urmatoare iti va spune ca pentru suma respectiva iti poate oferi un produs asemanator dar de calitate inferioara (iti va arata ceva care evident nu te intereseaza). Cam acestia sunt pasii prin care treci de fiecare data daca ai suficienta rabdare.  Daca esti priceput si ai chef,  negocierile pot continua.

Ca indienii sunt stresati din cauza posibilelor atentate,  se vede din patrulele inarmate care sunt prezente inclusiv pe plaja.  Petrecerile in aer liber au fost interzise.

Daca iei barca din Aleppey in directia Kolam, dupa aproximativ 5 ore de navigare pe canale, cu siguranta o sa ramai uimit. Cateva  blocuri de mai mult de 10  etaje se ridica dintr-o data in mijlocul junglei iar pilotul barcii te anunta ca ai ajuns la ashramul Amritapuri. Pentru 150 de rupii  pe zi (2 euro jumate) primesti cazare intr-una din sutele de camere rudimentare (oricum nu cu mult diferite de un hotel indian obisnuit) si mancare vegetariana autohtona.  Cantecele ritualice, sesiunile de meditatie pe plaja, sedintele de yoga, tratamentele ayurvedice  si imbratisarile Ammei (doar cand guru e in ashram) formeaza viata comunitatii de aproximativ 3000 de persoane.  Diversitatea membrilor din care aproape jumatate sunt occidentali e fascinanta. 

Aseara mi-am primit imbratisarea (darshan) dupa 2 ore de asteptare. Ce mi-a soptit guru la ureche n-am inteles insa.

In Fort Cochin, Craciunul e marcat cu  stelute majoritatatea de culoare rosie, atarnate de garduri sau de arborii tropicali. In loc de colinde, si ieri si azi am fost la un concert de sitar plus instrumente locale de percutie. Muzica suberba, experienta aproape psihedelica. Foarte rar sau aproape deloc am mai vazut muzicieni cu fata de tot transfigurata de muzica produsa. Langa mine o hippy carunta incerca diverse asana.

E momentul in care poti identifica religia propritarilor de magazine. In afara celor speciale pentru turisti, doar magazinele hindu sunt deschise.

Istanbul, seara, ploaie, langa Moscheea Albastra, o strada oarecum laturalnica, doi trei turisti rataciti printre care si eu. Opreste un taxi langa si ma intreaba soferul: Du iu spik inglish? Politicos, raspund omului ca da, presimtind ca o sa urmeze ceva dubios insa nicidecum… du iu nau uere da blu mosk is? Instinctiv, arat cu degetul ditamai moscheea dupa care intorc spatele si iutesc pasul.

Pentru cei care nu stiu, e ca si cum te-ar opri un taximetrist la Izvor si te-ar intreba unde e casa poporului.  Sunt curios ce s-ar fi intamplat daca as fi intrat in joc.

Destinatia finala e Kochi, provincia Kerala, sud-vestul Indiei, via Istanbul si Emiratele Arabe Unite.  Motivele , mai multe, sper insa sa-mi clarific cel putin un lucru. 

In masura in care voi gasi Internet, voi reveni si cu detalii de la locul faptelor.